Marius Ovidiu Burhan - Reducţia la esenţial

 Noua expoziţie de la Muzeul de Artă Vizuală, deschisă zilele trecute în Sala „Ioan Simion Mărculescu”, prezintă lucrări de sculptură şi de pictură ale plasticianului bucureştean Marius Ovidiu Burhan, un artist în vârstă de 35 de ani, nume nou pentru gălăţeni, cu o bogată activitate didactică şi artistică. Este născut la 11 noiembrie 1977 la Vâlcele (Olt). A absolvit Academia de Artă „Luceafărul” din Bucureşti (2002), a făcut studii aprofundate la Universitatea de Artă „Nicolae Grigorescu”, secţia pictură, clasa profesorului Marin Gherasim (2003), iar din 2009 este doctorand la Facultatea de Arte Plastice şi Design din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara (coordonator, prof. univ. dr. Alexandra Titu). Este membru al U.A.P.R. din 2002, şi-a organizat 19 expoziţii personale la Bucureşti şi în alte oraşe din ţară („Univers dinamic”, „Forma ca pretext”, „Fragmente”, „Între alb şi negru”, „Confluenţe”, „Identităţi formale”, „Între static şi dinamic”, „Strategiile reducţioniste ale abstracţiei” etc.), a participat la numeroase manifestări de grup din România (Bucureşti, Târgovişte, Craiova, Focşani, Bacău, Timişoara) şi din străinătate (Italia, Republica Moldova, Statele Unite ale Americii), este curator de expoziţii, profesor la Colegiul Tehnic de Arhitectură „Ioan N. Soculescu” din Bucureşti, are lucrări în colecţii particulare din ţară şi din Austria, Belgia, Canada, Franţa, Grecia, Israel, Macedonia, S.U.A.
 Sculpturile expuse la Galaţi dezvăluie în persoana artistului un mare îndrăgostit al cioplirii în lemn, tehnică foarte veche, în care realizează lucrări remarcabile. El ciopleşte şi creează în spiritul stilizării artiştilor a căror descendenţă îşi are originea în sculptura lui Brâncuşi şi care au dovedit calităţi excepţionale în înnoirea statuarei româneşti şi înscrierea acesteia în circuitul valorilor universale. Caracteristica lucrărilor lui Marius Ovidiu Burhan este sintetismul, reducţia formelor şi volumelor până la exprimarea esenţialului. Motivul de la care porneşte mai întotdeauna este corpul uman, luat integral sau fragmentar, pe care îl reprezintă în forme şi volume abstractizate, concepute în ipostaze fie orizontale, fie verticale. Staticul şi dinamicul coexistă deopotrivă, formele curbe şi angulare, simetriile şi asimetriile, golurile şi plinurile alcătuiesc ritmuri armonios înscrise în spaţiu. Patina pe care o dă lucrărilor prin ardere sau prin vopsirea lor cu culori închise, de mare sobrietate, le conferă acestora o notă de arhaicitate, accentuată şi prin alăturarea de către muzeografi, pe pardoseală, a unui strat de frunze uscate şi bucăţi de lemn neprelucrat. Chiar montarea făcută de sculptor a unor lucrări pe panouri cu o textură ce sugerează epoci străvechi, vine să sugereze scurgerea şi ravagiile nemiloase ale timpului, să creeze o atmosferă de mister şi să dea ansamblurilor o încărcătură simbolică. Uneori, culorile la care apelează artistul sunt roşul şi albastrul, distribuite în tonalităţi diferite. Fantezia de care dă dovadă Marius Ovidiu Burhan îl conduce pe artist la o explorare ingenioasă a structurii intime a materialului, la decuparea din masa trunchiului de copac a unor forme în care se simte vibraţia poetică a sufletului său, forţa evocatoare a naraţiunii şi aerul de elevaţie spirituală care emană din fiecare lucrare. Dan Basarab Nanu, directorul Muzeului de Artă Vizuală, în prefaţa catalogului, arată că lucrărilor plasticianului bucureştean le-ar sta mult mai bine într-un spaţiu cu multă vegetaţie decât în cadrul convenţional al unei săli de expoziţie. Are perfectă dreptate. Modernitatea lor, constructivismul şi sintetismul formelor şi chiar reluarea, la alte proporţii, în materiale mai durabile la factorii destructibili ai timpului, ar face ca aceste lucrări să înnobileze estetic spaţii publice de mare interes urbanistic, să le sporească atractivitatea.
 Cele 12 lucrări de pictură expuse sunt compuse tot în cheie abstractă, artistul fiind preocupat mai mult de organizarea compoziţională şi de crearea unor ansambluri echilibrate din punct de vedere grafic şi cromatic. Predomină formele geometrice, construcţiile labirintice, în care descoperim adesea şi siluete umane sau numai părţi ale corpului omenesc. Uneori, fundalurile, prin distribuirea pe orizontală a bandourilor de culoare, amintesc de lăicerele ţărăneşti. Spre deosebire de coloristica sobră a sculpturii, în pictură culorile sunt vii, intense, strălucitoare. Gamele de verde, galben, roşu, oranj, albastru de cobalt, oliv, auriu, negru îşi păstrează puritatea, fiind orchestrate în acorduri armonioase, de mare expresivitate.
 Organizată în cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea a 45 de ani de când Muzeul de Artă gălăţean, înfiinţat în 1956, a fost mutat în actuala clădire, stabilindu-şi ca profil expunerea artei româneşti moderne şi contemporane, expoziţia (curator, sculptorul-muzeograf Eduard Costandache) este o manifestare interesantă, care ne pune în contact direct cu creaţia unui artist tânăr, considerat de critica de specialitate ca fiind „de esenţă intelectuală” şi un „foarte eficient discipol al şcolilor minimaliste şi structuraliste”.