De format 20x22 cm, albumul este structurat după o schemă consacrată a unor astfel de instrumente: Text monografic, Note şi referinţe, Cronologie, Bibliografie, Lista reproducerilor, Rezumate în limbile franceză şi engleză şi Reproduceri după lucrări de pictură şi grafică ale artistului. În plus, Corneliu Stoica a introdus şi un Fotomemorial, care prezintă imagini semnificative din viaţa pictorului, a familiei sale, a legăturilor pe care acesta le-a avut cu unii artişti cu care a fost contemporan.
      Demersul lui Corneliu Stoica este unul restitutoriu, întrucât el aduce în atenţia iubitorilor de artă numele unui pictor care în timpul vieţii a desfăşurat o activitate bogată, a participat la manifestări colective de profil, şi-a deschis expoziţii personale, a fost apreciat, dar care, aşa cum se întâmplă de obicei la noi, după moarte a intrat într-un con de umbră.
       Născut la 9 decembrie 1898 la Ismail, în familia unui profesor de matematică şi şahist problemist de talie naţională şi internaţională, Mihail Gavrilov îşi va urma familia la Vâlcov, o localitate foarte pitorească din Delta Dunării, care în perioada interbelică era numită „Veneţia estică” şi constituia un punct de mare atracţie pentru artiştii plastici. În timpul primului război mondial trăieşte drama populaţiei evacuate, familia sa fiind obligată să se refugieze în oraşul Novomirgorod din Rusia. Revenit la Vâlcov, lucrează ca funcţionar la primăria oraşului, iar timpul liber şi-l consacră picturii. Debutează la Salonul Oficial din 1935 cu desene inspirate de peisajul acestor locuri. În anii 1936 şi 1937, pentru lucrările expuse în cadrul acestei manifestări, Ministerul Culturii şi Artelor îi va conferi trei importante premii şi un atestat de pictor profesionist. Se împrieteneşte cu pictorii Hrandt Avachian, Ion Theodorescu-Sion, Sorin Manolescu şi Gheorghe Naum. Cu ultimii trei va picta în mai multe veri la Curtea de Argeş. În 1937, Naum, Manolescu şi Gavrilov pun bazele Grupului „Dunărea de Jos”.
     Stabilit la Brăila după răpirea Basarabiei, lucrează mai întâi ca economist la Întreprinderile Metalurgice Dunărene, iar mai apoi, din februarie 1950 până în 1961, când se pensionează, ca pictor scenograf la Teatrul „Maria Filotti”. Este cel care înfiinţează Teatrul de păpuşi „Cravata roşie” (azi, „Cărăbuş”), pe care-l va conduce timp de şapte ani. În 1958 artiştii brăileni se afiliază Cenaclului Plastic al U.A.P din Galaţi şi Mihail Gavrilov participă alături de Gheorghe Naum, Mihai Dăscălescu, Nicolae Spirescu, Vasile Vedeş, Lola Schmierer-Roth ş.a. la consolidarea acestuia. Participă la manifestări regionale, interregionale şi naţionale, îşi organizează mai multe expoziţii personale. O perioadă va avea atelierul de creaţie la Blocul I-6 din Ţiglina I. Încetează din viaţă la 8 septembrie 1968.
     Opera sa, aflată în colecţii ale Muzeului Brăilei, Muzeului de Artă Vizuală Galaţi, Muzeului de Artă din Tulcea, Muzeului de Artă Naţională a României, precum şi în multe colecţii particulare, este analizată de Corneliu Stoica sistematic, cu obiectivitate, cu referire specială la genurile cultivate de artist: pictură în ulei, acuarelă, pastel, desen, gravură. Imaginea de ansamblu pe care o reţinem este aceea a unui remarcabil peisagist, care a manifestat un deosebit respect pentru datele realului, surprinzând în tablourile sale specificul locurilor, atmosfera caracteristică a plaiurilor dunărene, frumuseţea şi poezia priveliştilor româneşti. „Mihail Gavrilov, scrie Corneliu Stoica, nu este exuberant, nu exaltă culoarea, el cultivă un lirism ponderat, expresie a unui artist interiorizat, care gândeşte compoziţia şi aşezarea fiecărui element introdus în spaţiul plastic. Iconografia tablourilor sale aduce în faţa privitorului case cu acoperişuri de stuf şi ţiglă, curţi ţărăneşti, bărci pescăreşti, podeţe, sălcii oglindindu-şi pletele în cristalul apelor. Artistul se opreşte asupra lumii porturilor, a şantierelor navale şi de construcţii, imortalizează secvenţe urbanistice din Galaţi şi Brăila, peisaje din Deltă, din Bălţile Brăilei, dar şi din zona Argeşului, Vrancei, Sibiului etc. El nu construieşte pe suporturi de mari dimensiuni, dar peisajele sale, graţie schemelor compoziţionale folosite, se desfăşoară pe întinderi ample, linia orizontului este împinsă spre fundalul tablourilor, oglinda apelor se contopeşte cu cea a cerului”.
       În cadrul analizei operei artistului, Corneliu Stoica nu neglijează nici creaţia scenografică a acestuia, făcând referire la decorurile şi costumele realizate pentru piese ca „O noapte furtunoasă”, „Viforul”, Înşir-te Mărgărite!”, „Nota zero la purtare”, „Nopţile tăcerii”, „Fata fără zestre”, „Şcoala nevestelor” etc., sau pentru cele 18 premiere prezentate pe scena Teatrului de păpuşi.
       În textul monografic sunt introduse 34 de desene în peniţă, creion şi cărbune, iar cele 126 de reproduceri care urmează şi care ocupă cel mai mare spaţiu din volum sunt semnificative pentru a ilustra chiar şi numai în parte contribuţia pe care Mihail Gavrilov a adus-o la îmbogăţirea patrimoniului plasticii româneşti.
       Apărut sub egida Editurii Centrului Cultural Dunărea de Jos Galaţi, conţinând 204 pagini, având coperte legate şi plastifiate, tipărit pe hârtie cretată în excelente condiţii grafice, albumul de artă „Mihail Gavrilov” restituie publicului un artist ce trebuie cinstit cu veneraţie şi o operă valoroasă, care se înscrie în rândul celor mai bune acumulări ale artei noastre naţionale.

 

Vă prezentăm mai jos un număr mic de reproduceri ale lucrărilor prezentate in album.