|
Cadere in timp - Felix Aftene |
|
Scris de Administrator
|
|
joi, 14 ianuarie 2010 |
|

Expoziţia „Cădere în timp” semnată de artistul plastic ieşean Felix Aftene este găzduită de CCF Iaşi în intervalul 7 - 29 ianuarie 2010. Expoziţia conţine lucrări din doua cicluri de creaţie din perioada 2004-2009 - „Cădere în timp” şi „Cine este Doamne, omul?” - care au ca axe principale existenţa umană şi interogaţia asupra identităţii personale. În spaţiul expoziţional al CCF se regăsesc forme bi si tri-dimensionale ale aceloraşi personaje imaginare, expresie a încercării de a înţelege lumea în care trăim şi relaţiile dintre real şi imaginar. În universul plastic aflat la confluenţa dintre epoci se regăsesc transpuse personaje imaginare, fiinţe inventate - îngeri, zei, apariţii mitologice.... „Esenţa discursului meu plastic este întreţinută de emoţia şi uimirea faţă de diversitatea umană şi de lumea pe care o duce şi conţine un singur om.” Felix Aftene „Felix Aftene dovedeşte aptitudinea, destul de rară în branşa lui, de a plămădi o lume imponderabilă, un fel de metamaterie vie şi exponenţiala acelei reale şi alienante, pe care o investighează şi o destructurează cu savoare chirurgicală, pentru a o recompune apoi după criterii proprii.” Corneliu Antim Lucrările din expoziţie sunt pictate în acryl pe panză, iar sculpturile sunt lucrate în ipsos patinat, răşină, metal şi fibră de sticlă patinată. Creaţiile au fost expuse pentru prima dată la Iaşi în decembrie 2007 şi apoi la Timişoara, Bucureşti, Galaţi, Bârlad şi Cluj. Felix Aftene a mai colaborat cu CCF Iaşi în 1996 când a avut prima expoziţie personală de mare anvergură. Artistul plastic ieşean este renumit pentru câteva proiecte dezvoltate în ultimii ani în spaţiul public - „Babylon”, expus la sediul Finanţelor Publice Iaşi şi „Capsula timpului“ din faţa Primăriei ieşene. Sursa de informare: iasi.com
|
|
Ultima actualizare ( joi, 18 februarie 2010 )
|