|
Arhitectura, cea mai complexa si explicita oglindire a stiintei in arta, duce la crearea de „peisaje” ce mobileaza, organizeaza viata urbana, atribuindu-i o anumita semantica. Aceste cadre tridimensionale adapostesc desfasurarea unor activitati specifice, dar in acelasi timp apartin strazii, contribuind la modelarea, inchiderea, cuprinderea spatiului exterior. Fiecare obiect de arhitectura, indiferent de dimensiunile si de calitatile sale, face parte din viata publica, devine chiar un reper la scara urbana. Fiecare cladire este destinata in prim plan sa apartina utilizatorilor sai, sa le ofere cadrul desfasurarii activitatii lor zilnice, dar functia sa la nivel macro este sa apartina tuturor participantilor la viata locului, marcand modul de desfasurare a fluxului citadin.
In plus, fiecare obiect de arhitectura este purtator al unei incarcaturi specifice, alcatuita din semnificatii, simboluri, manifestari ale componentelor estetice si tehnice. Din acest punct de vedere, arhitectura devine o retorica spatiala, ce stabileste si afirma identitatea comunitatii. Orice constructie intra in relatie cu cele din jur si cu celelalte elemente ale sistemului urban (infrastructura, amenajari, spatii deschise etc), cu scopul de a asigura coerenta, rigurozitatea structurii urbane si de a conferi o atmosfera specifica fiecarei zone. Amprenta lasata de tot ceea ce inseamna concept de arhitectura nu se citeste doar la realizarile gigantice ca dimensiuni, importanta sau nivel tehnologic. Ea este prezenta de la nivelul micilor amenajari, pana la cel al megastructurilor. Tendinta actuala este de a acorda aprecieri in special lucrarilor ample, in defavoarea celor modeste ca dimensiuni si se neglijeaza faptul ca acestea din urma sunt mai apropiate de scara umana, deci mai usor de apropriat, iar spatial exterior modelat de acestea nu este coplesitor, auster, ci vibreaza in acelasi ritm cu cei ce-l populeaza.
|