 Expoziţia deschisă în perioada 9 aprilie – 24 mai 2009, la sediul Muzeului de Etnografie şi Artă Populară din Tulcea ne prezintă cel mai complex ciclul festiv de peste an: cel pascal, suprapus peste două sărbători fixe importante ale creştinismului: Bunavestire şi Sfântul Gheorghe. Ciclul pascal se întinde de-a lungul Postului Mare (şapte săptămâni) şi încă şapte până la Rusalii (Pogorârea Sfântului Duh), constituind poate cea mai lungă perioadă de trecere (de la iarnă la primăvară sau de la primăvară la vară) din calendarul popular. Practicile din această perioada au un vădit caracter precreştin, îmbinând rituri de stimulare a fertilităţii şi belşugului vegetaţiei şi gospodăriilor, rituri de apărare împotriva spiritelor malefice şi de asigurare a sănătăţii şi frumuseţii oamenilor. Un aspect aproape constant este cel legat de cultul morţilor, atât de pregnant în săptămânile de dinainte şi de după Paşti (Sâmbăta lui Lazăr şi respectiv Paştele Blajinilor).
Pe fondul acestor elemente arhaice s-a suprapus adstratul creştin, celebrându-se trecerea de la moarte la renaştere a Mântuitorului, deci tot ca o sărbătoare de trecere.
De aceea această expoziţie aduce în acelaşi spaţiu sacrul şi profanul, elementul creştin şi practica precreştină.
Arta religioasă (icoane bisericeşti pictate pe lemn, iconostasul, obiecte de cult) şi cea populară (ouă încondeiate, ştergare şi scoarţe cu motive religioase) ajung la acelaşi numitor comun, transmiţând un mesaj unitar: bucuria renaşterii.
25 martie – Bunavestire/Ziua Cucului: Bucuria Fecioarei Maria la primirea buneivestiri de la Arhanghelul Gavril poate fi corelată cu bucuria oamenilor la auzul veştii primului cântat al cucului, atât în mentalitatea creştină cât şi în cea populară ei devenind adevăraţi mesageri.
11 aprilie – Sâmbăta lui Lazăr: Învierea lui Lazăr din Betania din anecdotica creştină se suprapune cu învierea eroului vegetaţional Lăzărică sau Lăzărel (astăzi în comunitatea greacă din localitatea Izvoarele se practică un obicei deosebit, de tipul colindelor).
12 aprilie – Intrarea Domnului în Ierusalim/Duminica Floriilor: Sacralitatea sălciei este demonstrată atât prin componenta creştină (sfinţirea acesteia în această zi), cât şi prin cea tradiţională (alegerea Paparudei prin aruncarea pe apă a unor coroniţe din salcie).
19 aprilie – Învierea Domnului: Întreaga suflare a satului participă la slujba Învierii, rezultând un sincretism tulburător între elementul religios şi cel tradiţional. Acum oul încondeiat, împestriţat (ca element de artă populară) este sacralizat prin sfinţire şi consumat ritual la masa de Paşti.
23 aprilie – Sfântul Gheorghe/Sângiorzul: Biruitorul creştin al balaurului este în mentalitatea populară un protector al păstorilor împotriva bestiilor naturii (lupul, ursul) sau forţelor malefice care iau mana laptelui. Acesta este Anul Nou Pastoral, moment în care are loc, ca la orice sărbătoare de trecere, un sacrificiu violent: cel al mielului.
24 aprilie – Izvorul Tămăduirii: Aşa cum apa găsită de împăratul Leon cel Mare a readus vederea orbului din legenda creştină, la fel apa sfinţită în Vinerea din Săptămâna Luminată poate aduce, în mentalitatea populară, speranţa vindecării.
27 aprilie – Paştele Blajinilor sau Morţilor: În canonul bisericesc această zi nu este strict rânduită, neexistând vreo referinţă în Vechiul sau Noul Testament care ar indica un eveniment de care poate fi legată această pomenire a morţilor, acest fapt demonstrându-i substratul precreştin. Însă acum elementul religios părăseşte spaţiul sacru al lăcaşului de cult pentru a se desfăşura în adăpostul postum: cimitirul (slujbele la mormânt).
A treia Săptămână după Paşti sau ocazional: Paparuda şi Caloianul sunt două ritualuri de invocare a ploii. În ambele ritualuri componenta vegetaţională are un rol esenţial (devine parte esenţială a costumului Paparudei sau îmbracă păpuşa din lut reprezentată de Caloian).
|
Romaneasca 
Acum astept si eu un raspuns istoric din partea ta...adica un articol publicat pe site 
