 „Mântuitorul a ales Crucea fiindcă astfel se moare cu mâinile întinse. El S-a sfârşit îmbrăţişându-ne”. ( Sfântul Atanasie cel Mare) Pentru mine organizarea acestui eveniment a fost o reală bucurie, un moment special . În momente speciale vrei să ai alături oameni dragi, oameni care înseamnă ceva pentru tine, oameni pe care îi preţuieşti...Mie îmi place să împart bucuriile cu ceilalţi şi-atunci mi-am dorit să am şi în expoziţie alături de mine oameni care au anumite calităţi pe care eu le apreciez şi cu care am sentimentul că mă completez într-un anumit fel . Aş putea vorbi despre fiecare personaj în parte, dintre cei prezenţi, cum aş putea la fel de bine să vorbesc despre cei care nu au fost parte din expoziţie dar trăiesc în sufletul meu.
Aş vrea să remarc prezenţa în această expoziţie a domnului Karoly Feleki, care nu este întîmplătoare, el reprezintă aici colectivul secţiei Foto-video-procesare computerizată a imaginii, de care eu m-am legat puternic sufleteşte, de la Universitatea de Artă şi Design din Cluj. A avut amalibitatea să răspundă invitaţiei mele deşi l-am anunţat destul de tîrziu despre eveniment, nu pot decît să mulţumesc.
Dumnealui ne spunea adesea în studenţie: „Nu vă grăbiţi să fiţi artişti”...
Eu am terminat facultatea în 2005, au mai urmat doi ani de masterat şi în tot acest timp am participat la diferite expoziţii de grup, concursuri, am avut şi prima personală la Baia Mare şi la Iaşi dar abia acum organizînd acest eveniment am sentimentul că „mă nasc ca artist” şi că greul abia acum începe, ştim foarte bine care este soarta artistului în România...
Eee dar uite că pierd noţiunea timpului şi m-am pus pe poveşti...iertare. | Imagini din timpul vernisajului |
|
-de ce Crucea?
Fiecare dintre noi „ne purtăm crucea” fie grea, fie uşoară, fie urîtă, fie frumoasă...îmi place să cred că crucea mea este „FOTOGRAFIA”...în fotografiile mele s-au adunat multe cruci de-a lungul timpului.
Povestea începe undeva în 2004 cînd am fotografiat prima cruce, este o imagine pe care am numit-o „Ultimul Strigăt”şi care mi-a adus o medalie de argint a AAFR la Bienala Internaţională de Fotografie „Carol Popp de Szathmary”care are loc la Cluj.
De atunci tot „colecţionez cruci” şi la un moment dat, firesc, a apărut întrebarea :-ce o să fac cu ele?! Expoziţie?! Hm, cam ciudat...mi-am spus! Apoi a fost aşa... un fel de „m-am lovit cu palma peste frunte”...”stai, sînt născută de ZIUA CRUCII!”
Aşa am hotărît să fac expoziţia în această zi, mai rămînea să găsesc locul, simţeam că nu îmi pot duce crucile într-o galerie obişnuită...
-de ce Mănăstirea Galata?
Aici a fost să fie...s-a întîmplat pur şi simplu!
Cînd am terminat facultatea şi m-am întors de la Cluj la Iaşi am dorit să redescopăr oraşul...am pornit la drum prin el cu ochi de turist şi nu numai... Paşii mi-au fost purtaţi şi spre cimitirul Sf. Vasile pentru un moment de reculegere la mormîntul părinţilor unui prieten drag aflat departe şi care nu putea să facă personal acest gest.
Cînd am plecat de la cimitir mi-am spus: „ E atît de aproape mănăstirea Galata, hai să urc să aprind şi acolo o lumînare pentru cei plecaţi”...
Era o după amiază aurie de toamnă, era multă linişte şi pace în curtea mănăstirii, nimic nu mi-a tulburat şederea acolo timp de vreo două ceasuri cred...am cercetat curtea cu mare atenţie şi bineînţeles am ajuns şi la Casa Domnească şi cu un ochi indiscret am privit prin fereastra la care am pus în expoziţie scara cu îngeri...atunci am descoperit beciul, habar nu aveam de existenţa lui, şi am avut o tresărire, un fel de fior interior, de freamăt şi mi-am spus:” Aici e CRUCEA!”
Mi-am dorit imediat să discut cu maica stareţă, să o cunosc şi să îi mărturisesc ce îmi trece prin cap dar maica nu era acasă. Mi-am notat numărul de telefon al mănăstirii cu gîndul de a stabili o întîlnire în care să spun cine sînt şi ce vreau.
Pentru că încă eram între două drumuri între cele două oraşe Iaşi-Cluj, momentul întîlnirii cu măicuţa a tot fost amînat pînă cînd, întîmplător sau nu, am ajuns acolo anul acesta prin luna mai cu Părintele Sandu şi cu soţia dumnealui...
M-ai provocat şi tot simt să scot tot din mine, să pun toate poveştile pe hîrtie...mă opresc aici altfel nu mai termin.
Ieri cînd strîngeam expoziţia nu am avut nici un moment de părere de rău că se termină, deşi mi s-a sugerat să o mai las măcar pînă duminică..., mi-am spus că iată e un lucru împlinit deja şi îmi umple sufletul cu căldură şi bucurie, chiar am sentimentul ca acum m-am născut pentru a doua oară şi sub semnul crucii încep drumul noii mele vieţi...
Mi-a încolţit ideea de a plimba această expoziţie peste ani, mă gîndesc că anul viitor ar putea fi la Piatra Neamţ, de acolo este Radu Macavei, prezent în expoziţia mea, nu întîmplător, este născut tot de ZIUA CRUCII...
|
