Scopul grupului, aşa cum sublinia la vernisaj (24 aprilie a.c.) sculptorul Eduard Costandache, liderul acestuia şi organizatorul manifestării, este acela „de a ieşi din conformismul fiecăruia, de a se autodepăşi, de a ajunge la realizări îndrăzneţe, care să le definească propria identitate artistică”.
Lucrările prezentate sunt puţine, doar numai 13, însă ele au o încărcătură ideatică de substanţă şi limbajul plastic prin care fiecare îşi materializează gândirea atrage şi emoţionează. Sculptura-instalaţie „A-muza”, semnată de Eduard Costandache, este o construcţie în care sub forma unui joc se urmăreşte de fapt o incursiune în memorie, în memoria individului. Pe un ecran sunt configurate zeci de semne, în realitate schiţe ale unor lucrări de sculptură ale artistului, unele transpuse în material definitiv, altele urmând a fi realizate. În faţa acestui ecran, pe un eşafodaj mai complicat, se găseşte un altul în poziţie înclinată, având în două registre orizontale câte un joc de linii. La mijloc este prevăzut cu o ferestruică mobilă. Mişcând-o la dreapta şi la stânga, privitorul poate străbate câmpul vizual al primului ecran, să caute şi să găsească imaginea care-l interesează şi asupra căreia vrea să se fixeze. Construcţia este ingenioasă, ludicul este doar aparent, fiindcă problema urmărită, recursul la memorie, care ne mai poate înşela sau ale cărei procese pot stabili conexiuni uneori cu dificultate, este una majoră.
Tot o sculptură-instalaţie expune şi Adrian Vădeanu, intitulată „Ieşirea din materie”. Într-un patrulater metalic, de dimensiuni mari, montat pe două roţi de bicicletă (fără cauciucuri), autorul înscrie o formă omenească alungită, descărnată, ce se termină în partea superioară cu un fel de romb, de pe laturile căruia pornesc nişte mâini care strâng aprig patrulaterul metalic. În interiorul rombului este configurată o siluetă umană aproape fulgurantă, înfăţişată într-o ipostază ce dă senzaţia de desprindere, de înălţare. Poate semnifica desigur momentul când sufletul părăseşte trupul, aspiraţia spre spaţiile eterate ale spiritului, după cum imaginea face să ne gândim şi la greutatea cu care omul îşi poate învinge propriile limite.
O altă lucrare a lui Adrian Videanu, „Pe-un picior al destinului”, constituie un simbol al fragilităţii umane, materializat sculptural în stil expresionist, cu volumele accidentate.
Reprezentări plastice ingenioase ale problemelor existenţiale ale fiinţei umane realizează de asemenea Sorina Fădor Vădeanu prin tapiseriile „Samsara” şi „Lacrima de fericire”. Prima, o împletitură circulară din şnururi de grosimi diferite, ce înscrie în spaţiu forme labirintice, arabescuri subtil ritmate, este o metaforă sugerând un drum sinuos, o existenţă zbuciumată. Lucrarea se află la un pol diametral opus cu cea de a doua, în care tapiseria are forma lacrimii pure, distingându-se prin fineţea şi eleganţa ţesăturii.
Tapiseria modulară a Laurei Dumitrescu, „Ascensiune”, dezvoltă pe verticală trunchiul unui arbore,
bogat în ramuri, proiectat pe un fundal de armonii rafinate de roşu, alb, galben, ocru şi violet, totul fixat într-un ancadrament care conferă sobrietate şi monumentalitate lucrării, calităţi care caracterizează şi tablourile semnate de Mihaela Lefterache („Înapoi acasă printr-o carte”, „Printre file”). Pornind de la fiinţa sacră a cărţii, veche şi purtând din plin amprentele timpului devorator, pictoriţa foloseşte culori închise, aproape aspre. Materia picturală este consistentă, evocatoare.
Daniela Cristofor (în „Timp” şi „Lumi paralele”) şi Gabriela Moisi Alexandrescu (în „Meandre”) ne propun o călătorie prin timp şi spaţiu. Ambele sunt sensibile la culoare, pendulează în zona abstractului şi mânuiesc cu dezinvoltură roşul, Daniela Cristofor apelând şi
la colaj, aşa cum procedează şi colega sa Cristina Bujeniţă într-o lucrare ale cărei elemente compoziţionale (cartoane cu urme de talpă, sfoară, papuci de plajă lipiţi pe pânză, o hartă stradală, o siluetă umană etc.), dispuse pe trei panouri, alcătuiesc un ansamblu în care verdele de diferite nuanţe predomină („On my way”).
Graficianul Tudor Şerban, în tehnică mixt media, personifică un cuplu de doi crainici T.V. prin două personaje de fabulă: ursul şi vulpea. În timp ce ei transmit ştiri, pe trei benzi din partea de jos a ecranului sunt titrate anunţuri din realitatea de astăzi a României: „Un nou val de scumpiri”, „Noi tarife la energie electrică şi gaze naturale”, „Din nou la vot”, „Ultima zi de campanie” ş.a. Morala „Fabulei” (aşa se intitulează lucrarea) poate fi citită şi ea în textul scris pe lungimea celor trei module: „Cutare sau cutare, care se cred în stare/ lumea a guverna, dacă din întâmplare/ ar face încercare, tot astfel ar urma”. Trist mesaj, dar adevărat!
Expoziţia grupului „Athanor” marchează un început de drum. Ea nu este suficient de cuprinzătoare pentru a putea convinge asupra consistenţei muncii tuturor membrilor grupului, dar se înscrie ca o acţiune interesantă şi dătătoare de speranţe. Rămâne ca manifestările ulterioare să demonstreze că ceea ce sculptorul Eduard Costandache afirma la vernisaj să devină o realitate ce va aduce desigur sânge proaspăt în mişcare plastică de la Dunărea de Jos. Ceea ce, trebuie să recunoaştem, este de aşteptat.
