Pictorul Raul Popa, expozantul din aceste zile din Sala „Ioan Simion Mărculescu” de la Muzeul de Artă Vizuală, se află la prima sa expoziţie personală. O manifestare care reuneşte pe simeze, sub genericul „Chipul”, un număr de 21 de lucrări de pictură şi grafică. Întrucât numele său este nou apărut în mişcarea plastică gălăţeană, din respect pentru cititori, ne îngăduim să-i conturăm câteva coordonate biografice.
     S-a născut la 28 iunie 1969 în oraşul Galaţi. A absolvit Liceul Nr. 6 C.F.R. (1987), Şcoala de Arte (1994), Facultatea de Mecanică din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” (2004), iar în toamna lui 2008 s-a înscris la nou înfiinţata Facultate de Arte Plastice, Decorative şi Design de la aceeaşi instituţie de învăţământ superior, pe care a terminat-o anul acesta, la clasa profesorului Tudor Ioan. A lucrat ca inginer la SNCFR, secţia Reparaţii Locomotive Galaţi. În timpul studiilor artistice a expus cu colegii de facultate în cadrul unor manifestări colective organizate la Galaţi, Brăila şi Focşani. A participat, de asemenea, la Bienala-concurs „Gheorghe Petraşcu”, Târgovişte (2010), Concursul de pictură realizată ad-hoc, Câmpina (2010, 2011), unde a obţinut premiul IV, la Salonul de Artă Plastică „Atitudini contemporane”, ediţia a IV-a, cu tema „Demers ludic” (2011, Târgovişte, Rm. Vâlcea, Buzău, Iaşi, Brăila, Tulcea, Curtea de Argeş, Slobozia, Bucureşti), ca şi la Salonul Anual de Desen, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi (2011).
       Lucrările expuse în Sala „Ioan Simion Mărculescu” sunt portrete individuale şi de grup, realizate în ulei, creion, cărbune, conte şi tehnici mixte pe suporturi de pânză, carton şi hârtie. Acest gen al artei plastice nu este deloc uşor, fiindcă el presupune pe lângă realizarea asemănării fizice cu modelele şi întreprinderea unor incursiuni în psihologia personajelor, în forumul lăuntric al acestora. În cartea sa „Prelegeri de estetică a Ortodoxiei”, vol. II – „Ipostazele artei” (Editura Porto-Franco, Galaţi, 1996), scriitorul Mihai Diaconescu notează: „Chipul este inerent fiinţei umane, este o proprietate ontologică ce-l defineşte în relaţia sa dinamică cu Creatorul, cu ceilalţi oameni şi cu lumea întreagă. Chipul nu este static, împietrit într-o stare definitivă, într-un anumit termen fixat. Chipul tinde, tocmai datorită libertăţii şi voinţei individuale susţinute de sinergie, spre asemănare, altfel spus, spre starea de desăvârşire pentru care a fost creat”.
     Într-un dialog purtat prin 1970 cu marea sculptoriţă Milita Petraşcu, discipolă a lui Brâncuşi, aceasta îmi spunea că portretul trebuie să îndeplinească o singură condiţie: să fie făcut cu adevărată pricepere. Artistul, menţiona ea, trebuie să participe la lumea modelului, trebuie să-l înţeleagă şi să-i dezvăluie nu numai trăsăturile fizice, ci şi pe cele morale. Şi tot ea amintea că sculptorul Charles Despiau nu începea un portret până nu avea consimţământul modelului că-i va poza în 70 de şedinţe. Un alt genial artist, Henri Matisse, spunea că a face portretul să semene cu modelul este un dar special, ori nu toată lumea este înzestrată cu acest dar.
      Raul Popa are cu siguranţă acest dar, este talentat, are o pasiune deosebită pentru figura umană. Modelele alese de el pentru a fi portretizate sunt adolescenţi, tineri şi adulţi, fie de sex masculin, fie de sex feminin. Chiar chipul său şi-l scrutează adesea cu atenţie, căutând să pună în evidenţă frământările creatorului, bonomia, încrederea în potenţialul de care dispune, gândul că numai lucrul bine făcut îi va asigura rod bogat muncii sale. Portretele lui Raul Popa sunt intitulate fie după dominanta cromatică („Griuri”), după numele personajelor („Cori”, „Ioana”, „Laura”, „Andrei”, „Teo”), dar cel mai adesea după starea şi sentimentele pe care acestea le exprimă („Nostalgie”, „Dialog mut”, „Romantică”, „Inocenţă”, „Eterna căutare”, „Miraj”, „Bună dimineaţa”). Uneori introduce în compoziţia tabloului elemente care-l conduc spre un titlu anume, aşa cum se întâmplă, de pildă, în „Şopârliţa”, sau, prin alăturarea unor obiecte cu o anumită semnificaţie, conferă lucrărilor valoare simbolică. („Echilibru”). Artistul studiază cu minuţiozitate modelele, este atent la detalii, la modul diferit de a construi fundalurile pe care sunt proiectate, la gesturi, la atitudini, la întregul lor comportament. Ele au individualitate, comunică stări şi trăiri profunde, se emoţionează, gândesc, simt lipsa comunicării şi apăsarea durerii, se neliniştesc sau visează. Pictorul ştie să nu fie monoton, îşi surprinde personajele în varii ipostaze, îşi alege unghiurile cele mai potrivite, nu foloseşte culori şocante. Întotdeuna acordă importanţă suprafeţelor luminoase şi celor umbrite. Că participă la lumea modelelor, aşa cum sublinia Miliţa Petraşcu, este fără îndoială un adevăr esenţial şi acesta mi se pare un mare bun câştigat. Personajele din portretele sale au chipuri frumoase, expresive, armonioase, iar stările prin care trec sunt în deplin acord că trăsăturile lor fizionomice. Femeile au ochi mari, larg deschişi asupra lumii din jur, chipul lor emană lumină, puritate, încredere în viaţă. Adesea el este învăluit într-o undă de mister.
      Raul Popa este un foarte bun desenator şi colorist, imaginile sale sunt clare, fundalurile sunt construite cu pensulaţii largi, in care se simte spontaneitatea gestului. Într-o perioadă când tot mai mulţi artişti evită să abordeze portretul, tocmai pentru dificultăţile pe care le implică, sau îl împinge spre caricatural, el s-a axat pe acest gen, dovedind calităţi creative superioare, pe care suntem siguri că le va aprofunda şi le va continua în viitor. Îi spunem bun venit în peisajul plasticii gălăţene şi îi urăm cât mai multe izbânzi în activitatea artistică!

 

Imagini ale unor lucrări din expoziție

 

Comments

Comentariu nou Cautare

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."