România a plătit reîntregirea neamului cu preţul a 700000 de vieţi, Galaţiul numărându-se printre oraşele ai căror bravi fii au căzut la datorie pe câmpul de luptă, gândind la încununarea aspiraţiilor de veacuri ale poporului nostru - formarea statului naţional român unitar. Lor le-au ridicat urmaşii mai multe monumente, prin care le-au cinstit memoria, prin care şi-au manifestat recunoştinţa faţă de jertfa şi sacrificiul din anii războiului. Printre ele se numără monumentul de la Cimitirul „Eternitatea” şi Statuia Ostaşului Român. Acesta din urmă a fost înălţat din iniţiativa avocatului Ştefan H. Ştefan, preşedinte de comisie interimară în perioada ianuarie 1925 - iulie 1926.
În şedinţa Comisiei interimare din 11 aprilie 1925 el a propus ridicarea acestui monument, prezentând şi două schiţe, una a mărmurarului Renieris, conţinând proiectul unui monument realizat numai din piatră, estimat la 200000-250000 lei, şi alta a unui sculptor căruia nu i-a precizat numele, monumentul urmând a fi lucrat, soclul din piatră iar chipul eroului din bronz, totul la un preţ de 410000- 440.000 lei. Primarul făcea menţiunea că, după asigurarea făcută de generalul Marin Ionescu, la ridicarea monumentului va contribui cu suma de 200000 lei şi Societatea Mormintele Eroilor (DJAN Galaţi, Primăria Galaţi, dos. nr. 1/1925, f. 20, rola 872).
În şedinţa aceleiaşi comisii din 10 iulie s-a aprobat suma de 400.000 lei costul monumentului. Lucrarea a fost încredinţată sculptorului Dimitrie Măţăuanu din Bucureşti şi aprobată şi de Consiliul de Miniştri prin jurnalul nr. 1980 înaintat în copie primăriei de către Ministerul de Interne cu ordinul nr. 141680/1925. Suma urma să fie achitată din excedentul bugetar al exerciţiului 1924 (ibidem, f. 40).
Dintr-un referat din 3 noiembrie 1930 al şefului serviciului de arhitectură al primăriei, M. Popescu, aflăm că monumentul trebuia să fie format dintr-un obelisc din piatră, pe care să se monteze: în partea din faţă - o statuie a unui ostaş, simbol al eroului necunoscut, în părţile laterale - două basoreliefuri cu scene din încleştările dramatice ale războiului, iar în partea superioară - o figură reprezentând alegoric „România Mare” încununând pe soldatul-erou (DJAN Galaţi, Primăria Galaţi, dos. nr. 28/1930, f. 13; a se vedea şi Caşu N. Ion - „Un monument neterminat”, în revista „Dunărea de Jos”, nr. 23, ianuarie 2004).
Până în vara anului 1926, când se aniversau zece ani de la intrarea României în primul război mondial, artistul nu lucrase decât obeliscul şi statuia în bronz a ostaşului. Monumentul a fost inaugurat numai cu aceste două elemente, celelalte rămânând să fie realizate şi montate ulterior. Locul ales de municipalitate a fost cel în care monumentul se află şi astăzi, adică spaţiul în care străzile Dogăriei şi Ana Ipătescu întâlnesc strada Gării (pe atunci parcul de pe strada I.H. Rădulescu, colţ cu Cereş).
Neînţelegerile de ordin financiar dintre sculptor şi primărie, urmate mai apoi de moartea artistului, au făcut ca monumentul să rămână neterminat, deşi acesta, la 14 iulie 1928, avea lucrate „în argilă” piesele respective, lucru constatat de o delegaţie a Primăriei oraşului Galaţi formată din pictorul Nicolae Mantu şi ajutorul de primar G. Dumitrescu, care îl vizitează pe artist în atelierul său din Bucureşti, strada Griviţei nr. 22. Fratele sculptorului, inginerul silvic Nicolae Măţăuanu, printr-o scrisoare înregistrată la primărie la nr. 28465/4 septembrie 1930, îşi asumă răspunderea de a termina lucrarea. Invocă scumpirea materialelor şi cere să se aprobe suma de 200000 lei, în care era inclusă şi suma de 49.000 lei pe care primăria o mai datora sculptorului. Printr-o altă scrisoare, înregistrată la nr. 34864/31 octombrie 1930, Nicolae Măţăuanu informează că cele trei elemente lipsă ale monumentului au fost terminate cu ajutorul şefului atelierului de sculptură Carol Ihm şi invită la Bucureşti pentru recepţionarea lor. Cere să se plătească „un acont pentru transportul până la Galaţi a restului de monument”(DJAN Galaţi, Primăria Galaţi, dos. 28/1930, f. 11, 12, 13, rola 924). Ce s-a întâmplat apoi nu mai ştim. Ori primăria n-a avut încredere în lucrarea lui Carol Ihm, ori cei 150000 lei care trebuiau achitaţi peste suma de 400000 lei stabilită iniţial s-au considerat a fi peste puterile financiare ale administraţiei oraşului. Din referatul arhitectului M. Popescu, la care nea-m referit, unde se menţionează că el nu cunoaşte „dacă lucrările executate «în argilă» în 1928 de Măţăuanu mai există spre a servi ca modele în executarea completă a monumentului”, ne dăm seama că prima variantă este mai plauzibilă. Mai ales că se precizează şi faptul că „primăria ar trebui să cerceteze la Bucureşti stadiul lucrării şi să caute ca ea să fie continuată de către un specialist, sculptor”. Oricum, de la data comenzii făcute de Ştefan H. Ştefan trecuseră cinci ani, iar la conducerea oraşului se succedaseră încă patru primari: Eugen Răutu - medic, Grigore P. Mihăilescu - avocat, Emil Codreanu - avocat, Christache D. Teodoru - avocat. Alte vremuri, alţi oameni, alte interese ale comunităţii ...
Detaliu
Aşa cum o vedem astăzi, statuia aflată pe partea frontală a obeliscului, executată în bronz de D. Măţăuanu, fost elev al lui G.D. Mirea şi al lui Dimitrie Paciurea la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, şi al marelui sculptor Ernest Duboi la Paris, înfăţişează un soldat de veghe, având ambele mâini pe arma la capătul căreia este ataşată baioneta. În spate poartă o raniţă în care se găseşte echipamentul de luptă. Privirea cată ferm spre înainte. Întreaga expresie a personajului exprimă dârzenie, vigilenţă, voinţa de a lupta pentru apărarea pământului românesc. Sub statuie, încadrată de lauri din bronz, se află o placă din marmură în care este săpată inscripţia: „În amintirea ostaşilor morţi în războiul din 1916 - 1918”. De asemenea, în bronzul statuii, în partea dreaptă, se află înscris numele executantului (Fabrica „V.V. Răşcanu”, Bucureşti), anul turnării (1926), iar în partea stângă este semnătura sculptorului (D. Măţăuanu). În partea inferioară soclul este decorat cu muluri de forma torsadei. De asemenea, pe trei laturi se află firide ornamentate în partea de sus cu elemente de tipul frontonului triunghiular. În aceste firide ar fi trebuit probabil să fie montate basoreliefurile amintite. Rondoul în centrul căruia se află amplasat monumentul este împrejmuit de un gărduţ din fier înalt de circa 30 cm.
_________________________
DIMITRIE MĂŢĂUANU (n. 1888, Câmpulung - m. 1929, Bucureşti) a studiat la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti cu G. D. Mirea şi cu Dimitrie Pacirea. Benefeciind de o bursă, îşi continuă studiile la Paris cu marele sculptor Ernest Dubois. În timpul primului război mondial este mobilizat în cadrul Marelui Cartier General din Iaşi. S-a făcut cunoscut ca un valoros portretist: Cap de chinez (premiul I la Expoziţia din Paris), Sălişteanca, Sora de caritate, Cap de copil, bustul Elenei Eraclide, bustul poetului D. Nanu, bustul profesorului dr. I. Nanu Muscel şi al soţiei sale. A realizat mai multe basoreliefuri aflate la Muzeul Militar din Bucureşti, bustul şi basorelieful Generalului Dr. Demosthene, Monumentul eroilor din 1916-1918 (Tâncăbeşti şi Tunari), stauia Ecaterina Teodoroiu *Slatina), bustul Cavaler Ion Puşcanu (Codlea), Monumentul eroilor (Poiana Mare - Dolj), monumentul funerar Pictor Dimitrie Marinescu (Cimitirul Bellu, Bucureşti).
Din Galati 
