Noua expoziţie personală a lui Aurel Manole, deschisă la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, precedată nu cu mult timp în urmă de o alta, găzduită de Galeriile „Gheorghe Petraşcu” din Tecuci, a reunit pe simeze 26 de tablouri de pictură realizate în culori de acrilic. Unitară sub raport stilistic, ea continuă ciclul peisagistic „Dealuri”, cu care artistul ne-a familiarizat în anii trecuţi, dar în acelaşi timp ni-l arată pe autor preocupat mai mult de figura umană şi de o temă dragă lui: satul.
Născut şi crescut în Căuieşti (comuna Drăguşeni), o localitate ascunsă între dealurile Covurluiului, cu oameni harnici şi gospodari, pictorul nu putea să nu reflecte în creaţia sa şi frumuseţea şi pitorescul acestor meleaguri, încărcătura istorică dobândită în timp. O face nu cu mijloace clasice, folosind o iconografie în care concreteţea locurilor să fie identificată de la primul impact, ci în stilul prin care deja ne-a obişnuit, apelând la o imagistică poetică, de un figurativism apropiat mai mult de arta abstractă. Aşa se întâmplă în tablourile intitulate „Primăvară I şi II”, izbucniri cromatice foarte sugestive, în pânzele care fac parte din ciclul colinelor („Colină I, II, III, IV, V”, „Colină în amurg I, II”) şi chiar în „Satul I, II” şi „Satul şi eu”. Peisajele lui Aurel Manole încântă prin formele lor domoale, numai uneori şi accidentate, prin sondajul pe care artistul îl face în geologic şi istoria acestora, dar mai ales prin dialogurile cromatice realizate. Există în tablourile sale un izbitor ritm al tuşelor şi petelor de culoare, o spontaneitate a gestului care imprimă imaginilor o dinamică racordată la înseşi trăirile sale sufleteşti. Aurel Manole merge şi astăzi în Căuieştii natali, unde îşi are rădăcinile şi rudele, dar se pare că memoria sa afectivă este mai puternică decât realitatea prezentă, şi ceea ce ochiul şi sensibilitatea sa de copil şi adolescent au înregistrat într-un timp mai îndepărtat se revarsă acum ca un epitalam, aducând ecouri din vremuri de demult, evocatoare ale unor realităţi ce nu pot fi date uitării. În compoziţia peisajelor sale rurale se disting, la o privire atentă, siluete umane, acoperişuri de case, turle de biserici, arbori etc., toate evocând vechi forme de viaţă şi de civilizaţie, o spiritualitate care ne aminteşte că nu trebuie să uităm că „veşnicia s-a născut la sat”. Ca şi Lucian Blaga în poezie, cu aceste imagini ale satului, Aurel Manole nu caută „să strivească corola de minuni a lumii”, să-i dea privitorului mură-n gură o cheie a decodării mesajului său, ci prin ceea ce aşterne pe pânză, el ;i mai mult „sporeşte a lumii taină”, îmbogăţeşte „întunecata zare cu largi fiori de sfânt mister”. În „Satul şi eu”, atmosfera îndepărtată de altădată este sugerată şi prin culoarea cu patină de frescă, cu asperităţi rugoase, prin introducerea la baza compoziţiei a autoportretului său, abia schiţat, dar vădit nostalgic, închizând în sine o tristeţe apăsătoare. În „Satul II”, imaginea surprinsă este panoramică, iar petele de alb luminează drumul ce conduce spre un sfânt lăcaş ortodox. Portretele expuse nu sânt reprezentări ale unor persoane identificabile, ci plăsmuiri ale imaginaţiei sale productive. Fie că înfăţişează clovni („Clovn I, II”), femei („Portret cu pălărie”, „Curiozitate”, „Profil II”, „Portret II”), bărbaţi („Tensiune”, „Portret I”, „Profil I”) şi chiar cupluri („Dialog I, II”), ele sunt pictate cu o pastă consistentă, distribuită în tuşe largi, viguroase, cu o mişcare a mâinii ce aminteşte de action painting şi de neoexpresionism. Uneori, materia cromatică abia acoperă suprafaţa pânzei sau pictorul obţine efecte folosindu-se chiar de contextura materială a acesteia („Tensiune”, „Curiozitate”). Culorile şi contururile sunt puternice, chiar şocante. Prezenţa petelor mari de roşu aprins, alături de galben, alb, albastru sporeşte expresivitatea tablourilor. Pictorul nu urmăreşte să dezvăluie anumite psihologii umane, nici configurarea unor fizionomii atractive, ci doar să surprindă atitudini ale personajelor, ipostaze ale unor momente de tensiune, dialog, curiozitate, indiferenţă. Chipurile personajelor sunt adesea exagerate ca proporţii, cu trăsături aproape caricaturale. Cu această nouă expoziţie personală, a 57-a, cum s-a menţionat la vernisaj, (tot atâtea cât şi vârsta sa, n. 17 aprilie 1953), Aurel Manole arată că este un veşnic neliniştit, că este în permanenţă un căutător de soluţii plastice care să-i exprime cât mai sincer şi cât mai convingător crezul artistic. Fiecare manifestare individuală a sa este interesantă şi invită la vizionarea unui spectacol coloristic de o mare intensitate emoţională.
Cateva imagini ale lucrarilor prezente pe simezele galeriei "Nicolae Mantu"
Surprinzatoare compozitii si armonii cromatice,pacat ca nu le pot vedea in realitate....Banuesc ca e vorba de un bun colorist si compozit - de fapt un profesionist adevarat - multa bafta si la bani....
