După apariţia
Dicţionarului artiştilor plastici gălăţeni (Muzeul de Artă Vizuală Galaţi, Editura Terra, Focşani 2007), într-o conversaţie purtată cu pictorul Sterică Bădălan, acesta mi-a atras atenţia că mai sunt câţiva plasticieni profesionişti pe care îi cunoaşte ca fiind născuţi pe meleagurile gălăţene şi al căror nume nu figurează în rândul celor 150 incluşi în această lucrare de referinţă. I-am cerut să mi-i nominalizeze, printre ei aflându-se şi pictoriţa Mariana Popescu-Suciu, membră a Filialei Tulcea a UAPR. Documentarea întreprinsă ulterior, întâlnirea pe care am avut-o cu dumneaei şi pictura pe care o practică îmi dau posibilitatea să scriu acum rândurile de faţă.
Mariana Popescu-Suciu s-a născut la 19 ianuarie 1944 în comuna Independenţa, judeţul Galaţi. A absolvit Facultatea de Arte Plastice din Bucureşti (1965), unde a avut profesori pe Ion Cârdei şi Maria Popa. După terminarea studiilor, la îndemnul pictorului Ion Ţarălungă, s-a stabilit în oraşul Tulcea şi a funcţionat ca profesoară la Liceul „Spiru Haret”. Este membră a U.A.P.R. din 1995. Şi-a organizat trei expoziţii personale, toate deschise la Tulcea (1977, 1980, 1983). Din 1966 a participat la expoziţiile colective ale artiştilor plastici tulceni organizate pe plan local şi la Bucureşti (1978, 1980, 1986, 1996, 2002, 2003 – Galeriile Apollo, Căminul Artei, Palatul Paramentului, Teatrul National), Ismail, Ucraina (1978, 1986) şi Aalborg, Danemarca (1979), la manifestările interjudeţene de profil de la Constanţa (1966), Brăila, Galaţi, Ialomiţa (1972, 1979, 1980, 1981, 1982). A expus, de asemenea, în cadrul unor expoziţii de grup din Ulm, Germania (2004); „Dobrogea, artişti plastici contemporani”, Tulcea şi Constanţa (2003); „Patrimoniu”, Tulcea (2006, 2007, 2008). A participat, în acelaşi timp, la Bienalele de pictură şi sculptură de la Bucureşti (1978, 1980), la expoziţiile profesorilor de desen organizate de Casa Corpului Didactic Tulcea (1983, 1995), la Tabăra de creaţie de la Calica-Iazurile, Tulcea (nouă ediţii, 1989-1999). A colaborat cu lucrări de educaţie estetică la publicaţiile „Convorbiri didactice” (Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea) şi „Steaua Dobrogei” (Casa Corpului Didactic Tulcea). Are lucrări în colecţii de stat şi particulare din România, Republica Moldova, Germania, Japonia, Olanda, Norvegia.
Pictoriţă sensibilă, manifestând un interes deosebit pentru culoare, Mariana Popescu-Suciu a cultivat cu consecvenţă de-a lungul anilor peisajul, natura statică, portretul, compoziţia, florile. Creaţia sa a evoluat de la o abordare realistă a motivelor picturale, cu geometrizări ce aminteau de sintaxa cubistă, până la o reprezentare constructivist-decorativă, cu ingenioase subtilităţi de pastă. Trăind şi activând în Tulcea, a fost atrasă deopotrivă de frumuseţea meleagurilor dobrogene, de poezia şi misterul Deltei Dunării şi a mediului acvatic în general, a imortalizat aspecte urbane ale oraşului vechi, ale noilor construcţii şi ale peisajului industrial, a surprins atmosfera portuară, munca navaliştilor şi pescarilor. A reţinut, de asemenea, imagini semnificative din Babadag, din Sulina şi alte localităţi din judeţul Tulcea, pe care le-a însufleţit mai de fiecare dată cu prezenţa omului. Datele realului, de la care porneşte întotdeauna, sunt integrate într-un discurs plastic expresiv, sintetic, esenţializat, care încântă ochiul prin imagistică, armonie cromatică şi ştiinţa compoziţiei. Treptat, formele aşternute pe pânză sau carton nu mai evocă un loc anume, motivele iniţiale îşi pierd identitatea, nu mai sunt recognoscibile. Ceea ce rămâne este doar atmosfera poetică, un lirism cald şi vibrant, un joc bine controlat al petelor de culoare, în ciuda geometrismelor la care pictoriţa apelează adesea. Tablourile ei, pictate în registre verticale şi orizontale, cu etajări, intersectări şi suprapuneri de linii şi planuri, cu motive ce aparţin mediului acvatic şi vegetal, cu ritmări de forme care sugerează elemente de arhitectură sau rămân pur şi simplu abstracte, se constituie în compoziţii decorative, putând fi transpuse pe vitralii şi chiar imprimate pe textile şi alte materiale. Artista nu renunţă la construcţia geometrizant-decorativă nici atunci când abordează motivul floral, configurează edificii istorice, aşa cum se întâmplă în tabloul „Biserica Armenească”, sau reprezintă ambarcaţiuni pe Dunăre. Există în pictura Marianei Popescu-Suciu o sete de ordine şi rigoare în compunerea imaginilor care nu deranjează cu nimic poezia suavă a ansamblurilor, conotaţiile simbolice şi metaforice ale semnelor plastice. Câteodată ludicul inundă şi el suprafaţa spaţiului plastic. Materia picturală este aşezată cu minuţie, cu transparenţe şi fluidităţi cromatice, adesea chiar cu aplicaţia miniaturiştilor. Culorile îşi păstrează prospeţimea şi puritatea, devin muzicale, sunt aşternute când într-o gamă potolită, surdinizată, când cu intensităţi strălucitoare.
În portretistică, pictoriţa compune cu aceeaşi acribie. Personajele ei, copii, adolescenţi sau adulţi, sunt figuri liniştite, exprimă curăţenie sufletească. Uneori, chipurile lor sunt melancolice, dobândesc gravitate sau trădează cufundări în gânduri şi amintiri de demult. Alteori, expresia copiilor păstrează o naivitate specifică vârstei, ei privesc cu uimire la ceea ce se întâmplă în jurul lor. Artista manifestă predilecţie pentru fiinţele frumoase, culoarea este subordonată unui desen cu linii ferme de contur.
În integralitatea ei, pictura Marianei Popescu-Suciu este rodul unei interesante şi pasionante experienţe personale, originale, care reflectă universul interior bogat, bine arhitecturat cultural al pictoriţei, artistă pe care a interesat-o întotdeuna, aşa cum însăşi mărturiseşte, „tratarea plastică a subiectului sau temei înfăţişate, modalităţile de comunicare cu cel ce va privi lucrările”.
