Tânărul pictor Mihnea Baran (n. 12 septembrie 1980), membru al Filialei Bacău a UAPR, se află pentru prima oară cu o expoziţie personală la Galaţi, deschisă în Sala „Ioan Simion Mărculescu” de la Muzeul de Artă Vizuală (curator, sculptorul-muzeograf Eduard Costandache). El expune pe simeze 40 de lucrări, realizate în ulei pe pânză şi tehnici mixte, al căror spaţiu plastic este populat de personaje ciudate, stranii, configurate cu un penel sigur, dezvăluind un imaginar productiv, rod al unor lecturi în care călătoriile pe tărâmuri necunoscute îi pun pe eroi în situaţii dintre cele mai neprevăzute.
Aceste personaje, oricât de insolite sunt ele, oricât de halucinante, adesea par coborâte din basmele care i-au fermecat pictorului anii copilăriei, adesea evocă lumi extraterestre, ranguri şi demnităţi înalte, jocuri cu măşti, ocupaţii agrare, tradiţii de port popular sau împing fantezia receptorului într-un viitor plin de enigme, de necunoscut. Mihnea Baran îşi construieşte un discurs care este numai al său, având la bază simboluri de sorginte folclorică, mitologică, sau aparţinând artei creştine şi miniaturii tipografice medievale. El le investeşte cu sensuri noi, le face purtătoarele unor mesaje care ţin de existenţa şi rosul omului în univers.
Motive decorative întâlnite pe obiecte de port popular, pe covoare, lăicere şi ştergare sunt preluate şi introduse în contexte noi, în care primitivul convieţuieşte alături de modern şi meditativul alături de ludic. Ochiul circumscris triunghiului, vechi simbol biblic, este folosit în mod obsesiv, este ca un semn emblematic al veghii Marelui Creator la destinele celui plăsmuit după chipul şi asemănarea Sa („Oaspete mistic”, „O vizitatoare tăcută”, „Rivala vizitatoarei”, „Bătrână”, „Prinţul”).
S-a spus, şi pe bună dreptate, că demersul artistic al lui Mihnea Baran este unul de recuperare curajoasă, în stil personal, a unei tradiţii pe cale de dispariţie şi de integrarea acesteia într-un discurs original, de tip reflexiv. Aproape că nu există personaj în tablourile sale în a cărui vestimentaţie să nu întâlnim motive şi elemente de artă populară, exprimate uneori mai vizibil, alteori mai voalat, cu discreţia creatorului care încearcă un sentiment de smerenie în faţa valorilor perene ale geniului anonim. Personajele lui Mihnea Baran, deşi de o stranietate apropiată adesea de grotesc, deşi majoritatea sunt figuri fără chip sau privesc cu un ochi ce amintesc de cel al soacrei din poveste, au în înfăţişarea lor generală o anumită bonomie, devin simpatice şi acceptabile întreţinerii unui dialog vizual. Ele trezesc interesul receptorului şi-l determină să le parcurgă cu răbdare, să le dezlege misterul fiinţei lor, să le înţeleagă mesajul pe care îl poartă. În compunerea lor, pictorul intervine cu multe grafisme, cu elemente ornamentale care să sugereze o anumită
atitudine sau identitatea socială şi caracterologică a protagoniştilor („Oaspetele fermier”, „Oaspete nepopular”, „Oaspete inteligent”, „Oaspete zăpăcit”, „Oaspete neştiut”). Personajul masculin din tabloul „Împreună” are ceva din ţinuta ţăranului hâtru, cel din „Amândoi” parcă este feciorul chipeş ieşit la horă. „Vizitatoarea cochetă” şi „Prinţesa” emană mândrie, orgoliu. „Oaspetele neştiut” priveşte cu un ochi misterios, „Oaspetele nepopular” este aşa pentru că duce vorba de colo-colo; „Bătrâna cu mască” pare o vrăjitoare; „Oaspetele zăpăcit” este un încurcă-lume. Mihnea Baran găseşte pentru fiecare lucrare semne distinctive care să-i definească personajul portretizat. Uneori, fantezia lui inventează chiar şi portul personajelor aparţinând unor lumi paralele („Port astral”, „Port de dincolo”). Un port într-adevăr ciudat, dar care păstrează şi multe elemente terestre.
Culorile cu care pictează pictorul sunt în general sobre, adesea chiar rugoase. Materia picturală este densă şi aşezată în mase compacte. Apelul la colajul din pânză de sac sau la alte ingrediente este în măsură să îmbogăţească contextura tablourilor, să le mărească expresivitatea.
Conţinând lucrări care intrigă prin insolitul imaginilor, dar în acelaşi timp îndeamnă nu la abandonare, ci la o lectură atentă a lor şi a pătrunderii rosturilor unei lumi miraculoase, pe care artistul a denumit-o a „oaspeţilor astrali”, expoziţia lui Mihnea Baran ne familiarizează cu experienţa de până acum a unui plastician novator, care caută să-şi închege un discurs plastic propriu şi să găsească noi soluţii prin care să-şi exprime ideile, sentimentele şi stările care-l animă.
