 Întâlnirea cu pastelurile pictoriţei Patriciei Popescu, cele mai recente lucrări ale sale, declanşează nu doar plăceri rafinate ochiului, dar şi o dinamică a reflecţiei indusă privitorului de această solemnă, profund poetică, aproape mistică meditaţie asupra naturii. Şi nu asupra unei naturi oarecare. Ceea ce selectează artista spre a fi reprezentat sunt primele elemente ale Creaţiei, din zile dintâi ale Genezei: cerul, pământul şi marea. Aşa cum se văd ele puţin înainte de răsăritul soarelui, la răsărit şi la apus. Lumina diafană care anunţă revenirea zilei sau lumina muribundă a crepusculul învăluie motivele într-o cortină de mister.
Patricia Popescu nu „copiază” natura, ci mai degrabă o cercetează, încearcă să-i întrezărească sorgintea metafizică şi să încredinţeze suprafeţei pictate rodul acestei contemplaţii solitare. Nicicând n-am avut mai acut senzaţia că artistul se poate abstrage tumultului cotidian spre a se contopi într-un peisaj epurat de orice intervenţie omenească. Singurele „personaje” ce populează peisajele ei sunt fiinţele vegetale, ierburile şi arborii-axe între pământ şi cer. Ele însele purtătoare de taina şi suflul divin. Astfel, peisajele Patriciei Popescu nu mai pot fi decât în mod convenţional denumite după locul unde au fost realizate, la Plopeni, Câmpina sau Constanţa, pentru că acum, desprinse din microcosmos, ele aparţin de drept macrocosmosului. Aş numi aceste peisaje „porţi”, fiindcă mai întâi privirea, iar apoi parcă întreaga fiinţă a spectatorului, este invitată să păşească din lumea naturii materiale în cea a unei presimţite naturi spirituale, pe o punte de lumină ţesută în profunzimea clarobscurului.
Patricia Popescu aparţine unei familii artistice cu din ce în ce mai puţini membri în momentul actual. Aparţine familiei profesioniştilor adevăraţi ai imaginii pictate ori desenate. Mai mult, sensibilitatea ei acută pentru glasul misterios al naturii îşi găseşte împlinirea plastică tocmai în precizia şi rafinamentul incontestabil al execuţiei. Suprapunerile de prafuri pastelate conduc pe suprafeţele pictate la împliniri artistice performante. Irizaţiile mării, cât de greu de redat în orice tehnică, fără a friza kitsch-ul, lumina filtrată prin frunzele arborilor ori insulele iluminate din marea vegetală a tufişurilor de ierburi, toate acestea pot fi contemplate în pastelurile Patriciei Popescu cu sentimentul că ai privilegiul de a asista la recrearea perpetuă a naturii, odată cu fiecare zi promisă de răsăritul soarelui.
Lecţia marilor maeştri se arată încă o dată a fi pe deplin însuşită în lucrările acestei artiste, indiferent, până la urmă, de motivele ori genul abordat. Predilecţia pentru clarobscur, preţiozitatea suprafeţelor obiectelor, contopirile de tonuri, urmărirea surselor de lumină în interiorul compoziţiei, potenţările umbrelor, ca gemene ale luminii, sunt cu toate vizibile şi în peisaj şi în naturile statice unde obiectele îşi găsesc şi trăiesc o viaţă a lor tainică şi netulburată de trecerea timpului. Pictura şi grafica Patricei Popescu sunt de fapt, în esenţă, încercări de a sustrage trecerii şi degradării creaţiile lumii vii. Şi dacă privindu-i picturile, portretele şi naturile statice dintr-o perioadă mai veche de creaţie, gândul te duce la Rembrandt sau la micii maeştrii olandezi, în faţa peisajelor ei pastelate îţi vin în minte, nemuritoarele opere ale peisagiştilor de geniu Turner şi Constable. Fotografia artistei și câteva dintre pastelurile realizate de Patricia POPESCU
| | |
|
