 Sculptorul Alexandru Pamfil, muzeograf principal la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi, este originar de pe meleagurile ieşene, fiind născut în satul Orzeni, comuna Holboca (24 februarie 1953). A studiat la Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi şi apoi la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, pe care l-a absolvit în 1979, an când s-a stabilit în Galaţi. De-a lungul timpului, a participat la numeroase expoziţii locale, naţionale şi internaţionale, la tabere de creaţie, a obţinut Premiul III la Bienala de sculptură mică „Dantesca” de la Ravenna, Italia (1992), Premiul „Constantin Popovici” pentru sculptură la Concursul Naţional de Pictură, Grafică, Sculptură şi Artă Decorativă „N.N. Tonitza” de la Bârlad (2001), deţine din 2004 Ordinul Meritul Cultural în rang de Cavaler, Categoria C, Arte Plastice, iar în Galaţi şi-a deschis trei expoziţii personale la Galeriile „Nicolae Mantu” (1986, 1991, 1993). Acum, după 16 ani de la ultima personală, el s-a reîntors în Iaşiul adolescenţei sale, deschizând aici o primă expoziţie individuală în spaţiul generos al Galeriilor de Artă „Dana”, de pe strada Alexandru Lăpuşneanu nr. 7 - 9.
Vernisată în ziua de 16 februarie, expoziţia cupinde 42 de lucrări de sculptură (35 ronde-bosse-uri + 7 reliefuri) şi 30 de desene în tuş. Este o selecţie care marchează traseul străbătut de artist în evoluţia sa, de la sculptura realistă, bazată pe un modelaj aproape clasic, până la compoziţiile semiabstracte şi a celor care poartă amprenta limbajului expresionist. Folosind materiale diferite pentru a-şi exprima gândurile şi sentimentele, pentru a-şi materializa ideile (bronz, alamă, zinc, aluminiu, duraluminiu, piatră, marmură, ghips patinat, lemn de nuc, de frasin, de cireş, de migdal etc.), Alexandru Pamfil dovedeşte o foarte bună înţelegere a fiecăruia. Fie că modelează sau ciopleşte direct, el construieşte forme şi volume cu rigoare, utilizează cu ingeniozitate potenţialul expresiv al materialului, sintetizează, stabileşte raporturi echilibrate între suprafeţele liniştite şi cele tensionate, între plinuri şi goluri, găseşte ingenioase echivalenţe plastice cu valoare de metaforă şi simbol.
Autor al unei adevărate galerii de portrete, unele cu identitate în realitatea istorică şi culturală românească, altele reprezentând chipuri care exprimă o anumită categorie socială, figuri din imediata proximitate a artistului sau pur şi simplu făpturi anonime, sculptorul este preocupat în demersul său de sondajul psihologic, de punerea în valoare a unor trăsături morale ale personajelor. Portrete precum „Cărturarul I”, „Mircea cel Bătrân”, „Sergiu”, „Portret de bărbat”, „Portret de fată”, „Transfigurare”, „Arlechin”, „Autoportret”, „Actor” exprimă o bogată viaţă lăuntrică a modelelor, trăiri la intensităţi maxime, o cufundare adâncă în lumea gândurilor. O vădită notă de nelinişte, de zbucium sufletesc se citeşte în modelarea accidentată, în suprafeţele cu multe excrescenţe. Alteori, formele sunt mult simplificate, linia curbelor este elegantă, suprafeţele sunt şlefuite până la perfecţiune („Prinţesa”, „Bust de fată”, „Portret de femeie”).
Înr-o suită de compoziţii artistul îi înfăţişează pe protopărinţii omenirii, Adam şi Eva (”Adam şi Eva”, „Începuturi”), se inspiră din „Divina Comedie” a lui Dante Alighieri, accentuând drama condiţiei umane („Prin Infern”, „Dialog”, „Enigmă”), celebrează maternitatea („Maternitate I, II”), obiectivează ideea de sacrificiu şi sacralitate („Sacrificiu I,II”, „Altar I, II”), construieşte cu geometrii în stil baroc („Metamorfoză I”) sau ajunge la imagini-metafore cu o bogată încărcătură semantică („Catene”, „Compoziţie cu mâini”, „Intersecţie”, „Urme”, „Metamorfoză II, III”). Nu lipsesc din repertoriul lucrărilor din expoziţie teme de natură folclorică („Şezătoare”) şi acele grupuri statuare care pot sta la baza unor lucrări de artă monumentală care să decoreze spaţii publice („Ecvestră”, „Cavaler şi cal”).
În desenele executate în tuş întâlnim în majoritate cam aceleaşi motive din sculpturile artistului: portrete de bărbaţi şi femei, nuduri, instrumentişti, scene familiale, compoziţii cu cai, personaje în ipostaze şi atitudini diferite. Multe sunt schiţe ale unor lucrări destinate pentru a fi transpuse în material definitiv. Linia este viguroasă, sintetică, sculpturală, trasată cu o tuşă puternică. Din rândul desenelor am aminti pe cele două în care îl recunoaştem pe mult regretatul istoric Paul Păltănea sau pe cele intitulate „Ştefan cel Mare”, „Bunica”, „Bust de bărbat”, „Case”, „Fată cu vioară I”, „Nud II”, „Suferinţă”.
Consecvent şi exigent cu sine însuşi, stăpân pe tehnicile sculpturii (lucrările din metal şi le toarnă singur), artist din stirpea celor care nu îndrăznesc să „strivească corola de minuni a lumii”, ci doar „să sporească a lumii taină” (Lucian Blaga) prin plăsmuirile sale, Alexandru Pamfil a dovedit şi cu această expoziţie personală de la Iaşi că dispune de un potenţial creativ superior, că este un factor dinamizator al mişcării plastice de la Dunărea de Jos şi un important pilon de susţinere al acesteia. Editura „Dana Art” i-a tipărit cu acest prilej şi un album (format 22x22 cm, 80 pagini, hârtie cretată, reproduceri color şi alb-negru) apărut în excelente condiţii grafice.
|
