Vizionând lucrările expuse, 25 de sculpturi în metal şi 20 de acuarele, iubitorul de artă care nu a venit încă până acum în contact cu creaţia sa poate avea un sentiment ciudat, dar în acelaşi timp poate avea revelaţia descoperirii unui sculptor cu adevărat autentic, original, care propune soluţii plastice aflate sub semnul postmodernismului. Personajele şi compoziţiile sale sunt plăsmuiri îndrăzneţe, de cele mai multe ori stranii, la realizarea cărora artistul foloseşte tabla neagră şi obiecte metalice vechi, ieşite din uz, pe care le combină cu ingenioasă fantezie, le readuce la viaţă, nu la viaţa anterioară, ci la viaţa durabilă a artei. În viziunea lui Sorin Purcaru şi sub acţiunea raţiunii şi simţămintelor sale, nişte adevărate „căzături” metalice devin
purtătoarele unor semnificaţii umane adânci. Ludicul, ironia şi umorul sunt atribute ce au fost invocate întotdeauna de criticii de specialitate în legătură cu sculptura sa, iar ele pot fi urmărite şi în lucrările din această expoziţie. Mai recent, sculptorul a început să utilizeze, alături de materialele neconvenţionale amintite, şi tabla din oţel inoxidabil, iar lucrările realizate, monumental concepute, dobândesc măreţie, strălucire, ele pot oricând fi reluate la o altă scară şi înnobilate cu funcţia de a decora spaţii publice („Oglinda”, „Înger”, „Clopotniţa oglindă”, „Clopotarul Oanei”, „Centaureasă”).
Probleme referitoare la existenţa şi condiţia umană, personaje mitologice şi de basm, clopotul, clopotari şi clopotărese, fiinţe aflate la graniţa dintre regnuri, cântăreţi instrumentişti şi
cântăreţe, motivul zborului, al îngerului etc. sunt materializate în volume construite riguros, cu vigoarea sculptorului stăpân pe mijloacele de exprimare, inventiv, posesor al unui înalt potenţial creativ („Clopotăreasa oraşului”, „Clopotar cu trei clopote”, „Maşină de zburătăcit”, „”Înmugurire”, „Zburătorul căzut”, „Fata zburătorului”, „Centaurul salută lumea”, „Instalator cântător”, „Maşină de forfecat vise”, „Tractovehicul”, „Maşină de clonotocat” etc.). „Tractovehiculul” este un fel
de quadrigă romană; „Fata zburătorului” are în loc de sâni nişte elice; în „Înmuguriri” sunt folosiţi accesorii de la acordajul viorii; „Zburătorul căzut” are în loc de cap o elice de automobil; „Instalatorul cântător” este o alcătuire din ţevi şi piese din domeniul instalaţiilor sanitare, are în alcătuirea sa ceva grotesc; „Maşina de clonotocat” şi „Maşina de tocat vise” par nişte insecte supradimensionate învăluite în mister; „Centaurului” şi „Centauresei” le-au crescut aripi de înger; „Păsărarul” din basmul lui Creangă are nişte picioare terminate cu labe uriaşe.
Dincolo de problematica abordată în fiecare sculptură, de conţinutul ideatic, în tot ce oferă spre vizionare Sorin Purcaru uimeşte prin arta sa, prin insolitul soluţiilor plastice. În spatele acestora se ascunde o muncă enormă, răbdare şi capacitate asociativă. Există în sculpturile sale un joc de linii, planuri, forme şi volume bine stăpânit, echilibru compoziţional, mişcare, dinamism, ritm, o preocupare permanentă pentru a obţine structuri de mare efect estetic. Lucrările sale au muzicalitate, expresivitate. Personajele sunt alungite, uneori descărnate, conţin în ele tensiuni care sunt ale omului contemporan, trăind într-o lume crispată, măcinată de fel de fel de rele şi nedreptăţi. De multe ori artistul apelează total sau numai pe unele porţiuni ale sculpturilor la culoarea emailurilor, la lacuri, obţinând contraste puternice, şocante. Sorin Purcaru duce departe sculptura de tip ready-made, obiectele vechi, ieşite din uz, fiind integrate în ansambluri bine gândite şi studiate, investite cu sensuri profunde sau cu un umor ce solicită scripeţii gândirii.
Lucrările de grafică, realizate în acuarelă, sunt populate cu motive pe care le întâlnim şi în sculptura acestuia. Unele se intitulează „Clopotăreasă”, „Femeia orchestră”, „Clopotăreasa albastră”, „Instalator motorizat”, „Femeia trompetă”. Altele însă sunt axate pe obţinerea unor raporturi cromatice („Galben-verde”, „Roşu-verde”, „Echilibru răsturnat”) sau pe evidenţierea formelor rotunde, incitante, prezentate şi în ipostază deformată, ironică, ale femeii („Feminitate I, II, II”, „Elveţianca”). Linia desenului este când viguroasă, sintetică, sculpturală, când urmează un traseu sinuos de mare fineţe. Culorile sunt întotdeauna proaspete, consistente sau vaporoase, aşternute cu spontaneitate.
Considerat de critica de specialitate ca unul dintre artiştii noului val care au adus sânge proaspăt în sculptura creată de generaţia tânără, George Sorin Purcaru a făcut şi prin această expoziţie din Galaţi dovada talentului şi harului său, a dăruirii şi seriozităţii cu care s-a dedicat creării unor valori artistice care să aibă durabilitate în timp.
Gălăţean stabilit la Iaşi după absolvirea Universităţii de Arte „George Enescu” (2001), instituţie în cadrul căreia lucrează în prezent ca asistent universitar, sculptorul George Sorin Purcaru şi-a deschis în ziua de 8 mai a.c. o a doua expoziţie personală în oraşul natal. Dacă prima a fost găzduită de holul cotidianului „Viaţa liberă”, această nouă manifestare poate fi vizionată în patru săli de la parterul Muzeului de Artă Vizuală (curator, pictorul-muzeograf Gheorghe Miron). 
